sâmbătă, 15 august 2009

Gică Popescu: "Nu am fost informator"

ostul internaţional român a susţinut, astăzi, o conferinţă în care a vorbit despre informaţiile apărute în presă, privind o eventuală colaborare cu fosta Securitate. Gică Popescu a menţionat că nu a fost informator al Securităţii, singurul lucru semnat în prezenţa unui agent fiind o hârtie prin care se angaja
să apere interesul naţional, nu o adeziune de colaborare cu Securitatea. Popescu este convins că cineva doreşte să-i strice imaginea şi a menţionat că va candida pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal. „În ultimele două luni mi-am exprimat intenţia de a candida

la preşedinţia federaţiei. Acum, după ce tot s-a întâmplat, mă gândesc foarte serios să candidez”, a spus „Baciul”.

În ediţia de astăzi a ziarelor „Adevărul” şi „Gazeta Sporturilor”, a apărut informaţia că Popescu a colaborat cu Securitatea, sub numele conspirativ „Petrescu”. Astfel, fostul fotbalist ar fi furnizat informaţii despre Emil Săndoi, Constantin Teaşcă sau Aurelian Ţicu, precum şi detalii din interiorul clubului Universitatea Craiova
.

„Cineva are interesul să mă denigreze. În ultimii 20 de ani, s-au scris multe lucruri despre mine. Unele urâte, unele mai puţin urâte. Dar acesta este cel mai dur. Dacă era să fi fost o bombă de presă, ar fi apărut într-un singur ziar, nu în mai multe cotidiane. Această mare
minciună a fost livrată de cineva şi voi încerca să aflu cine a făcut acest lucru. Cred că cineva vrea să-mi strice imaginea. Să nu se înţeleagă că federaţia este în spatele acestei chestiuni. Nu ştiu ce înseamnă colaborator al Securităţii. Nu am fost informator”, a continuat Gică Popescu.