sâmbătă, 29 august 2009

Doi soti au fost accidentati mortal in timp ce mergeau la biserica

Ioan si Maria Jitaru, de 65 si, respectiv, 58 de ani, din comuna Flamanzi, judetul Botosani, au fost victimele unui groaznic accident de circulatie. Cei doi mergeau pe marginea drumului, indreptandu-se spre biserica, pentru a participa la slujba de Boboteaza si pentru a lua apa sfintita. Din fata a aparut un autoturism Audi, condus de chiar vecinul lor Manuca Ion, in varsta de 26 de ani, plecat de cativa ani in Italia la munca, care venise in satul natal pentru a-si petrece sarbatorile. Este aproape inexplicabil cum s-a putut produce un asemenea groaznic accident. In doar cateva fractiuni de secunda, sotii Jitaru si-au gasit sfarsitul sub roti. Intr-o prima declaratie, Manuca a spus ca ii venea din fata, pe partea dreapta a drumului, o familie tragand pe sanie un copil. Incercand sa-i evite, a virat brusc, adaugand: "Sincer sa fiu, nu i-am vazut pe cei doi". Se pare ca Manuca mergea cu o viteza prea mare, neadecvata conditiilor de drum inghetat. Politistii au declansat o ancheta si, dupa expertiza criminalistica, nu au fost depistate defectiuni la masina. Este posibil ca accidentul sa se fi produs din cauza faptului ca femeia a alunecat pe gheata, iar barbatul sau a incercat sa o ridice. Manuca obtinuse permisul de conducere in anul 2000. Pana la clarificarea tuturor imprejurarilor, politistii cred ca accidentul are drept cauza viteza neadaptata la un drum acoperit cu gheata si cu zapada.