sâmbătă, 29 august 2009

7,5 milioane $ si 360.000

Banii depusi de societatea de asigurare Astra la Banca Romana de Scont (BRS) si Banca de Investitii si Dezvoltare (BID) au disparut fara urma. Aceasta este una dintre primele concluzii ale echipei trimise de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) sa efectueze un control de fond la societatea de asigurari in cauza, ne-au declarat surse autorizate. Este vorba despre 3,5 milioane de dolari si 360.000 de lire sterline depuse la BRS si aproape 4 milioane de dolari depuse la BID. Potrivit surselor citate, Astra a constituit cele doua depozite in februarie 2001, cand presedinte al Consiliului de Administratie era Nicolae Constantin Hateganu, cel care, printre altele, a instituit la Astra regula ca nici unul dintre administratori nu va putea fi inlocuit, nici de stat si nici de viitorii proprietari, inaintea expirarii mandatului decat dupa despagubirea sa substantiala, mai exact cu o suma egala cu valoarea indemnizatiei lunare pana la sfarsitul celor patru ani de mandat. Cateva luni mai tarziu, depozitul constituit de Astra la BRS a fost utilizat ca garantie pentru un credit pe cinci ani acordat de BRS unei exploatatii miniere de cuart. In perioada august-septembrie 2001 au fost efectuate primele trageri din acest credit, bani care au fost insa curand restituiti. Cu toate acestea, un extras de cont solicitat de conducerea Astra la 6 decembrie 2001 a adus surprize de proportii. In locul banilor depusi si al dobanzii aferente, Astra s-a trezit cu zero dolari in cont! Potrivit surselor citate, conducerea societatii a trimis imediat informari in acest sens Politiei si Bancii Nationale. CSA a demarat marti, 8 ianuarie, un control la societatea de asigurari Astra, unul dintre principalii clienti ai Bancii Romane de Scont. Scopul controlului este de a verifica lichiditatile societatii de asigurare si capacitatea acesteia de a-si indeplini obligatiile asumate fata de asigurati. Echipa de control a inceput verificarea documentelor primare care stau la baza operatiunilor de transfer de fonduri de la societate la banci, fonduri de investitii, societati de intermediere. O prima concluzie este ca societatea nu este insolvabila in acest moment, obligatiile asumate sunt in prezent acoperite, existand un disponibil de circa 167 de miliarde de lei. Din cauza volumului mare de documente cercetate, rezultatele controlului ar putea fi cunoscute abia in cateva luni, ne-au precizat sursele citate.