sâmbătă, 15 august 2009

Câteva mii de persoane au asistat, în Mamaia, la primul concert susţinut de Duffy în România

Câteva mii de persoane au asistat la concertul pe care Duffy l-a susţinut pe plaja H2O din staţiunea Mamaia, vineri noapte, primul
spectacol al cântăreţei de origine galeză în România

Deşi evenimentul ar fi trebuit să înceapă la ora 20.00, Duffy a sosit cu întârziere şi primele acorduri s-au auzit la 21.30. Aceasta a urcat pe scenă însoţită de întreaga sa trupă.

Pentru concertul din Mamaia, interpreta a învăţat şi câteva cuvinte în română. I-a întâmpinat pe spectatori cu "Bună seara", iar pe parcursul spectacolului şi-a prezentat publicului întreg repertoriul autohton: "Mulţumesc!", "Ce faceţi?", "Haideţi!", "Se aude?".

Pe timpul concertului, Aimee Anne Duffy, cunoscută sub numele de scenă Duffy, a cântat cele mai cunoscute piese de pe albumul "Rockferry", printre care se numără hit-ul "Mercy", dar şi "Warwick Avenue", "Rain On Your Parade" şi "Stepping Stone".

Melodiile au fost aplaudate de publicul numeros, de toate vârstele, începând de la copii de doi-trei ani.

Duffy a câştigat până în prezent un premiu
Grammy pentru cel mai bun
album vocal de muzică pop şi trei Brit Awards. Albumul său de debut, "Rockferry", a fost vândut în peste 5,5 milioane de exemplare. A fost cel mai bine vândut albun din Marea Britanie în 2008. Cântăreaţa a împlinit în această săptămână 25 de ani.

Acesta este cel de-al doilea concert important susţinut în staţiunea Mamaia în acest an, după cel al lui Goran Bregovic, din luna aprilie.