joi, 18 decembrie 2008

Rezultatele Biofarm, in linie cu asteptarile analistilor

Rezultatele preliminate raportate de Biofarm Bucuresti sunt considerate de analistii de pe piata de capital ca fiind in linie cu asteptarile. Compania a anuntat luni cresteri de 18,6% si 27,4% la nivelul cifrei de afaceri si, respectiv, al profitului operational.
"In linii mari, rezultatele raportate de Biofarm se situeaza la nivelul asteptarilor companiei si ale noastre", spune Dorin Boboc, analist in cadrul societatii de brokeraj Raiffeisen Capital & Investment.

Vanzarile producatorului de farmaceutice pe primul semestru s-au ridicat la 29 de milioane de lei (8,2 mil. euro), cresterea datorandu-se lansarii de noi produse, imbunatatirii prezentei pe piata a produselor existente in portofoliul companiei, dar si cresterii volumului de desfacere, atat in Romania, cat si pe pietele externe, potrivit conducerii Biofarm.
"Compania si-a bugetat o cifra de afaceri de 62 de milioane de lei pentru intregul an, care, cred eu, poate fi atinsa, avand in vedere sezonalitatea specifica sectorului, cu cerere de produse mai mare in primul si ultimul trimestru al anului", considera Boboc.
Biofarm a obtinut la finalul lunii iunie un profit net de 7,53 milioane de lei (2,1 milioane de euro), apropiat de cel inregistrat anul trecut, dar atunci Biofarm a beneficiat de unele facilitati fiscale care au insemnat plata unui impozit pe profit mai redus la decat in prima jumatate a acestui an. De aceea, spun analistii, mai relevant in cazul acesta este profitul brut, care a crescut cu 12% fata de perioada ianuarie-iunie a anului trecut.
"Asa cum era de asteptat, profitul Biofarm a crescut ceva mai lent decat cifra de afaceri din cauza cresterii cheltuielilor cu personalul si cu utilitatile, un fenomen care se manifesta la nivelul intregii economii", a precizat Dorin Boboc. Analistii de la Raiffeisen considera in cadrul datelor financiare ale companiei ca fiind semne pozitive reducerea cu peste 12% a cheltuielilor cu materiile prime si cresterea eforturilor de marketing si vanzari.
Totusi, datele Biofarm sunt rezultate preliminate, care nu au fost publicate in forma completa, iar atunci cand vor aparea rezultatele definitive, auditate, ar putea aparea informatii noi de natura sa schimbe opinia analistilor.
Actiunile Biofarm au castigat ieri peste 4% la Bursa, inchizand ziua la un pret de 0,6 lei/actiune.
"La nivelul actual de profit, valoarea indicatorului P/E (pret/profit/actiune - n.red.) pentru Biofarm se apropie de cel al Antibiotice Iasi, insa ritmul de crestere al profitului este sub cel inregistrat de Antibiotice. Totusi, Biofarm are avantajul producatorului de produse farmaceutice "over-the-counter" (medicamente care nu se dau pe reteta - n.red.) si suplimente nutritive, segment in care estimarile de dezvoltare pentru viitorul apropiat sunt mari", spune Andreea Ciobanu, analist in cadrul Intercapital Invest.