sâmbătă, 19 septembrie 2009

Pace sociala contra noi locuri de munca

In prezenta premierului, a ministrului Muncii, a numerosi demnitari, lideri de organizatii patronale, lideri sindicali autohtoni si europeni, sambata, la Bucuresti, a avut loc al treilea congres al Confederatiei Sindicatelor Democratice din Romania (CSDR). Desprinsa din coasta CNSLR Fratia inainte de alegerile din 1996, CSDR a fost cunoscuta, ani de zile, ca sindicatul din care a provenit Victor Ciorbea. In prezent, CSDR este una din cele 5 confederatii sindicale reprezentative la nivel national si una din cele 3 semnatare ale Acordului social pe 2002. Acordul social si posibilitatea reinnoirii lui pentru 2003 se pare ca a fost motivul prezentei premierului la congres. Oferta facuta sindicalistilor pentru anul viitor a fost pace sociala contra noi locuri de munca. Intr-un discurs de peste o jumatate de ora, premierul a prezentat dificultatile guvernarii si necesitatea pacii sociale. "Am mai spus si in alte ocazii, inclusiv in cadrul negocierilor cu FMI, ca trecem printr-o perioada delicata, in care stim foarte bine ca trebuie sa acceleram masurile economice. Aceasta perioada inseamna, totusi, si un moment de nervozitate si de tensiune sociala, datorita faptului ca asteptarile populatiei, dupa 12 ani de incercari, eforturi si sacrifii, nu au fost urmate de rezultate concrete in ceea ce priveste standardul de viata. Deci, pe de o parte, apare tentatia de a presa pentru un transfer cat mai mare de resurse pentru rezolvarea problemelor sociale, dar, pe de alta parte, exista nevoia politica de a folosi cat mai multe resurse pentru a genera o crestere economica. Singurul compromis rezonabil la acest moment este efortul de a crea noi locuri de munca. In masura in care ne putem concentra pe o crestere economica ce ar duce la crearea de noi locuri de munca, putem sa vedem un eventual pact social (...). Restructurarea economica a insemnat, in Romania, in mare masura, reducerea numarului de salariati si o presiune asupra unor intreprinderi care pareau stabilizate. Misiunea Guvernului nu a fost deloc simpla in acesti 2 ani (...). Din acest motiv, am cerut in mod deosebit sa fiu prezent la congresul dv. Ceea ce am invatat impreuna cu colegii mei de Guvern este ca, indiferent cat de destepte sunt masurile pe care Guvernul le poate lua, daca ele nu sunt sustinute din punct de vedere social, nu au rezultate (...). In cazul in care nu ne vom intelege, probabil ca noi nu vom mai avea suport, iar actiunile dv. vor duce cel mult la un succes imediat, dar pe termen mediu si lung ar putea sa creeze din nou o situatie greu de controlat si o izolare a noastra intr-un moment in care fiecare din tarile europene isi urmareste propriile sale interese". Dupa premier, au luat cuvantul liderii confederatiilor sindicale din tarile Uniunii Europene, care si-au sfatuit confratii romani sa nu se lase impresionati de asa-numitul "capitalism de cazino". "Stim ca lucratorii dv. au avut probleme in urma restructurarii si a privatizarii; au fost numeroase disponibilizari. Am fost uimiti de modul in care s-a derulat acest proces - companii intregi s-au inchis, fara sa aiba loc nici o consultare cu salariatii. Sunteti confruntati cu asa-numitul capitalism de cazino, companii mari, care doresc sa obtina numai profit si nu sunt interesate de efectele sociale", a afirmat reprezentantul unei confederatii sindicale belgiene. Partea cea mai surprinzatoare a mesajului delegatiei straine a fost cerinta repetata pentru unirea CSDR cu Cartel Alfa, unitatea fiind, in opinia invitatilor, singura solutie pentru miscarea sindicala romaneasca. Sindicalistii belgieni au spus chiar ca sunt dispusi sa sustina financiar un proces de unificare. In fine, partea destinata mesajelor invitatilor a luat sfarsit cu discursul lui Victor Ciorbea. Ca de la fost sindicalist la fost sindicalist, presedintele PNTCD i-a salutat colegial pe actualul ministru al Muncii, pe deputatii PSD si pe majoritatea demnitarilor insirati pe banca invitatilor. Ciorbea a evocat luptele sindicale purtate alaturi de acestia si constructia institutiilor de dialog social preluate apoi de PSD. "Guvernele si premierii se mai schimba si sper ca acest lucru sa mai fie valabil, in schimb institutiile raman", a incheiat Ciorbea, uitandu-se fix la Nastase.