joi, 9 iulie 2009

SUA vor păstra în Irak doar câţiva aliaţi, declară un oficial american

umărul aliaţilor SUA implicaţi în războiul din Irak va fi redus până la sfârşitul anului, a declarat ieri un oficial american, relatează Reuters.

Oficialul a vorbit cu reporterii după ce Bush a prezentat oficial un plan de reducere modestă a numărului militarilor americani din Irak până la sfârşitul mandatului său, retrăgând doar 8.000 de soldaţi.

"În timp ce remodelăm structura forţelor americane, vom remodela şi coaliţia. Vom trece de la circa 29 de ţări la doar câteva, în următoarele 90 de zile", a explicat oficialul.

Bush a spus că retragerea trupelor este posibilă datorită ameliorării nete a securităţii în Irak, dar a spus clar că orice retragere mai importantă ar putea periclita rezultatele obţinute.

"Aceeaşi logică a succesului va fi aplicată în următoarele luni în ceea ce priveşte coaliţia. Unele dintre contingente sunt mai degrabă mici, în timp ce altele sunt mari
, cum este cel britanic", a explicat oficialul. El a refuzat să spună ce ţări îşi vor retrage contingentele. "Motivul este că dorim ca guvernul irakian să emită oficial invitaţii, pe bază bilaterală, celor câteva ţări", a adăugat el.

Sarkozy ordonă revizuirea bazei de date Edvige, un Big Brother care a stârnit indignarea francezilor

rearea în Franţa a unei baze de date a poliţiei cu informaţii despre oameni politici, sindicalişti şi chiar minori de 13 ani care ar putea aduce atingere ordinii publice a provocat indignarea asociaţiilor civile determinându-l pe preşedintele Sarkozy să ordone revizuirea acestui sistem.

Şeful statului francez i-a cerut ministrului de interne, Michele Alliot-Marie, să revadă planurile în legătură cu baza de date de securitate, denunţată de susţinătorii libertăţilor civile şi pusă sub semnul întrebării de înşişi oficiali din propriul guvern de centru-dreapta, relatează AFP.

Decizia, anunţată marţi seara, a fost salutată de presă. "Sarkozy revine asupra fişelor", a titrat miercuri pe prima pagină cotidianul de centru-stânga Liberation.

Baza de date Edvige - acronim de la Exploatare Documentară şi Valorificarea Informaţiilor Generale - care putea stoca
informaţii despre oameni activând în viaţa politică şi civilă, inclusiv detalii despre orientarea lor sexuală sau despre sănătate, a fost criticată, din ce în ce mai mult, încă de la aprobarea discretă a acestui proiect în luna iulie.

Zeci de mii de oameni au semnat o petiţie online împotriva bazei de date şi chiar membri ai Guvernului - între care ministrul apărării Herve Morin - şi-au exprimat îndoielile în legătură cu proiectul. Tot în Guvern, secretarul de stat pentru drepturile omului Rama Yade a cerut să fie făcute "precizări" şi să fie aduse "clarificări" în legătură cu chestiunea orientării sexuale a persoanelor fişate.

Principala forţă de opoziţie, Partidul Socialist, a cerut Guvernului să retragă decretul şi să dea explicaţii în faţa Parlamentului.

Liderii sindicali şi patronii, care vor fi principalele ţinte ale bazei de date, nu au rămas fără replică şi şi-au manifestat, la rândul lor, împotrivirea. Nu mai puţin de 13 recursuri au fost depuse la Consiliul de Stat, cea mai înaltă jurisdicţie administrativă din Franţa, care se va pronunţa asupra legalităţii măsurii la sfârşitul lunii decembrie.

Iniţial Guvernul a luat apărarea Edvige spunând că este o simplă bază de date care nu face nimic mai mult decât să centralizeze informaţii stocate iniţial separat de mai multe organisme
de securitate care acum au fuzionat. Guvernul a încercat să calmeze polemica promiţând garanţii şi menajamente.

Marţi, ministrul de interne Michèle Alliot-Marie a promis unele modificări pentru a limita fişarea tinerilor de 13 ani şi s-a declarat dispusă să furnizeze "într-o lege" toate garanţiile necesare pentru libertăţile publice. Între altele, autorităţile ar avea în vedere să elimine informaţiile referitoare la orientarea sexuală şi datele despre sănătătate şi se întreabă dacă este oportună fişarea personalităţilor.

Baza de date a fost creată prin decret publicat la 1 iulie şi va fi administrată de Direcţia Centrală pentru Securitate Publică (DCSP), moştenitoarea, din vară, a Informaţiilor generale, o instituţie considerată mult timp un fel de poliţie politică, precizează AFP.

Avocatul Jean-Marc Fédida este de părere că Edvige înseamnă posibilitatea de "a fişa întreaga populaţie franceză".

Belgradul a facut cadou Gazpromului compania petroliera NIS

erbia a aratat ca vrea sa intre in clubul UE fara sa renunte la relatia privilegiata cu Rusia. Bruxelles-ul este in continuare in asteptarea arestarii generalului Ratko Mladici. Liderii Uniunii urmeaza sa ia saptamâna viitoare o decizie privind viitorul european al Serbiei. Pentru sprijinul acordat de Moscova in cazul Kosovo, Belgradul „a platit” cu societatea petroliera NIS.
In ciuda controverselor, Parlamentul de la Belgrad a ratificat ieri, cu o majoritate covarsitoare, acordul energetic încheiat cu Rusia în baza caruia Gazprom preia partial controlul societatii petroliere sârbe NIS. Un numar de 214 deputati au votat în favoarea acordului, semnat în ianuarie, în timp ce 22 s-au opus. Tot ieri, parlamentarii sarbi au ratificat Acordul de Stabilizare si Asociere cu Uniunea Europeana (ASA). Prin supunerea la vot in aceeasi zi a documentelor, Serbia si-a reafirmat dorinta de integrare in UE, subliniind insa ca vrea sa-si pastreze relatiile privilegiate cu Rusia. Cu o zi inaintea votului, presedintele Boris Tadici a declarat ca, din punct de vedere strategic, Serbia nu trebuie sa devina dusmanul Rusiei. „Luand o pozitie strategica de cea mai mare
importanta privind integrarea in UE, Serbia are sansa sa ia in Parlament o decizie cu privire la relatiile strategice cu Rusia”, afirma liderul sarb.
Un cadou facut rusilor
Acordul privind vânzarea partiala a companiei
NIS a generat controverse în Serbia. Gazprom a achizitionat 51% din actiunile companiei de stat NIS. Pretul prevazut initial a fost de 400 de milioane de euro, compania rusa obligandu-se sa mai investeasca pana in 2012 inca 500 de milioane de euro
pentru modernizare. Parlamentarii sarbi au ratificat numai acordul de baza fara protocolul referitor la pret
. Premierul sarb Mirko Cvetkovici a spus ca spera sa obtina o crestere a pretului actiunilor pana la 31 decembrie, cand trebuie incheiat acordul de vanzare, insa conducerea Gazprom nu este dispusa la concesii, potrivit Kommersant. Pretul este considerat „o insulta” de catre multi politicieni de la Belgrad. Compania de consultanta Deloitte a evaluat valoarea de piata a NIS la 2,2 miliarde de euro. Vanzarea NIS poate fi insa considerata o recompensa pentru Rusia, care s-a opus independentei Kosovo. De asemenea, potrivit acordului energetic, Serbia urmeaza sa fie tranzitata de gazoductul South Stream, concurentul Nabucco, care ar urma sa transporte
gazul rusesc catre Europa traversand Marea Neagra. NIS domina piata sarba cu o retea de peste 500 de benzinarii.
«Il vrem pe Mladici!»
Ratificarea este „o veste buna”, a declarat ieri Krisztina Nagy, purtator de cuvânt al comisarului european pentru extindere Olli Rehn. Nagy a reafirmat dorinta executivului UE privind rasplatirea Belgradului pentru arestarea lui Karadzici, deblocând o parte a ASA, considerata „interimara” si constând în principal într-un acord de comert liber. ASA, care permite accesul la fondurile europene si inlesneste comertul cu statele Uniunii, trebuie validat in unanimitate de cele 27 state ale Uniunii. Liderii europeni urmeaza sa se pronunte lunea viitoare asupra punerii in practica a acordului de liber schimb intre UE si Serbia. In continuare, Olanda continua sa se opuna deschiderii fata de Serbia. „Nimic nu s-a schimbat in mod esential, conditiile acordului de aplicare a acordului de comert, ca si acordul de asociare si armonizare cu UE, raman aceleasi. Il vrem pe Mladici la Haga sau o evaluare pozitiva din partea lui Brammertz privind cooperarea Serbiei cu Tribunalul de la Haga”, a declarat zilele trecute Maxim Verhagen, seful diplomatiei olandeze. Dupa arestarea fostului lider al sarbilor bosniaci, Radovan Karadzici, Bruxelles-ul este inca in asteptatarea capturarii generalului Ratko Mladici. Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a afirmat saptamana trecuta ca Serbia ar putea primi statutul de tara candidata la aderare in 2009, dar numai daca va coopera pe deplin cu Tribunalul International de la Haga pentru fosta Iugoslavie. In schimb, Serbiei nu i s-au impus conditii politice, adica nu i s-a cerut sa recunoasca independenta Kosovo. Pentru a evalua cooperarea cu TPI, procurorul-sef Serge Brammertz este asteptat astazi la Belgrad într-o vizita de doua zile. Brammertz se va întâlni cu autoritatile sârbe pentru prima data de la schimbarea guvernului si de la arestarea lui Karadzici.
Opozitia s-a scindat
Dezbaterile din Legislativul de la Belgrad au adus si surprize. Tomislav Nikolici, unul din liderii marcanti ai principalei formatiuni de opozitie - Partidul Radical Sarb (SRS), a fost silit sa demisioneze de catre o parte din colegii sai din partid pentru ca s-a pronuntat in favoarea Acordului de Asociere la UE. Potrivit informatiilor din presa de la Belgrad, SRS a primit ordin de la liderul sau, Vojisalv Seseli, in prezent anchetat pentru crime de razboi la Haga, sa voteze impotriva Acordului cu UE. Motivand ca nu impartaseste aceleasi viziuni cu Seseli cu privire la viitorul Serbiei, Nikolici a anuntat crearea unui nou partid.

Atac virulent la adresa republicanilor: Obama isi acuză rivalii că incearcă "să pună ruj pe ratul unui porc"

emocratul Barack Obama a lansat marţi un atac extrem de virulent la adresa republicanilor, asimiland promisiunile lor de schimbare cu "a pune ruj pe ratul unui porc", relatează AFP.
"Am vorbit de schimbare şi cand eram sus in sondaje şi cand eram jos" a spus Obama, după o serie de sondaje care il plasează la egalitate sau chiar in urma republicanului John McCain. "Cealaltă tabără spune brusc 'Şi noi suntem pentru schimbare' Acum gandiţi-vă, sunt aceiaşi care s-au aflat la putere in ultimii opt ani", a subliniat Obama.
"Puteţi pune ruj pe ratul unui porc, dar tot porc rămane. Puteţi inveli un peşte stricat intr-un ziar şi să numiţi asta schimbare, dar după opt ani tot urat va mirosi", a mai spus Obama, ovaţionat de cei 2.400 de susţinători prezenţi la o reuniune.
Republicanii spun că această declaraţie "dezgustătoare" a fost destinată clar candidatei republicane la vicepreşedinţie, Sarah Palin
Republicanii au replicat rapid, spunand că această declaraţie a fost "dezgustătoare" şi sexistă şi că ea a fost destinată clar candidatei republicane la vicepreşedinţie, Sarah Palin. "Senatorul Obama a pronunţat ceva ce nu pot califica decat ca fiind dezgustător, comparand-o pe candidata noastră la vicepreşedinţie cu un porc", a spus Jane Swift, care a spus că Obama trebuie să prezinte scuze.
Palin a spus in convenţia republicană, glumind, că singura diferenţă dintre o mamă ca ea, care işi insoţeşte copiii
şi la hochei, şi un pitbull ar fi roşul pe buze.
Obama a insistat marţi pe faptul că această campanie a devenit personală, criticand acoperirea mediatică de care a beneficiat fiica lui Palin, care, la 17 ani, a rămas insărcinată. "Jos pălăria pentru oricine se ocupă de cinci copii. Să fiu foarte clar. Am spus deja că familiile sunt de neatins", a spus el.
Democratul a mimimalizat rezultatele bune in sondaje ale lui Mccain. "Cred că ideea că oamenii trec dintr-o parte in cealaltă in cateva săptămani sau cateva zile nu este global confirmată", a precizat el.
"Ştiţi, sunt aceleaşi sondaje care imi dădeau un handicap de 20 de puncte vara trecută, pentru investitură, şi care au oscilat mult in acest proces", a subliniat Obama. "Republicanii sunt entuziasmaţi, fără indoială: aripa dreaptă a partidului, in special, este entuziasmată de alegerea lui Palin. Cred că are mai puţină legătură cu faptul că este o femeie, mai degrabă are legătură cu ideologia sa", a subliniat Obama, după ce, potrivit sondajelor, alegătoarele albe şi indepenedenţii se orientează spre republicani, după alegerea lui Palin.

PSD a depus moţiunea simplă pe agricultură

Documentul, intitulat "Promisiuni şi minciuni = sprijinul acordat agricultorilor de către Guvernul Tăriceanu", va fi dezbătut, marţi, în plenul Senatului, informează Mediafax.

Depunerea moţiunii a fost anunţată de senatorul social-democrat, Mihai Popescu.

Demersul este semnat de cei 38 de senatori PSD.

Senatul discută cererea PRM de amânare a votului uninominal până în 2012

enatul discuta cererea PRM de amanare a votului uninominal pana in 2012

Votul uninominal intră din nou în dezbaterea Parlamentului. Senatul discută, miercuri, cererea PRM de amânare a introducerii acestui sistem până în 2012 . Şi asta după ce la sfârşitul săptămânii trecute, senatorul PRM Gheorghe Funar a anunţat că a depus în Parlament un proiect de lege prin care propune amânarea aplicării votului uninominal pentru 2012.

Mircea Geoană a acuzat o înţelegere între PD-L şi PRM cu intenţia de a anula votul uninominal din toamnă, din cauza slabelor şanse pe care le au cele două formaţiuni politice. Pe de altă parte, liderul PD-L, Emil Boc, este de părere că PNL şi PSD, cu sprijinul PRM, vor să blocheze aplicarea votului uninominal. În replică, PRM neagă orice înţelegere care ar fi avut ca scop anularea votului uninominal.

Votul privind numirea procurorilor şefi, amânat

Din lipsă de cvorum, plenul Senatului a decis să amâne votul pentru modificarea Legii 303/2004, prin care procurorii şefi ai DNA, DIICOT şi Parchetului
ICCJ, precum şi adjuncţii lor nu mai sunt numiţi de preşedintele României, ci de plenul CSM, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul Secţiei de procurori a CSM.

Plenul Senatului a dezbătut, miercuri, propunerea de modificare a Legii 303/2004 privind Statutul magistraţilor, iniţiată de senatorul PC Rodica Stănoiu şi deputatul PSD Florin Iordache şi completată în Comisia juridică a Senatului.
Preşedintele de şedinţă, Norica Nicolai, a anunţat, însă, că, din lipsă de cvorum, proiectul de lege va fi supus votului plenului Senatului în şedinţa de marţi, 16 septembrie, înaintea dezbaterii moţiunii simple pe tema Agriculturii.

Întrucât, în favoarea acestor modificări s-au pronunţat PSD, PNL, PC şi PRM, iar împotriva lor, doar reprezentantul PD-L şi cel al UDMR, legea are mari
şanse să treacă de plenul Senatului.

Dacă legea este votată de sentaori, următorul pas este ca ea să fie promulgată de preşedinte.


Modificările au fost contestate de PDL pentru că ar fi neconstituţionale, şi asta pentru că textul Constituţiei spune clar care este procedura de numire în funcţie a procurorilor, şi anume, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) propune preşedintelui numirea acestora în funcţie.

PSD ameninta Guvernul cu motiune de cenzura

ocial-democratii aduc din nou in discutie motiunea de cenzura daca Executivul nu va majora pensiile începând cu data de 1 octombrie. Liderul PSD, Mircea Geoana, solicita “imperativ” Guvernului sa majoreze pensiile agricultorilor si sa deblocheze dezbaterile parlamentare pe proiectul de lege privind categoria I si a II-a de munca. “În absenta unui raspuns pozitiv din partea Guvernului, PSD va introduce o motiune de cenzura”, a afirmat Geoana. Social-democratii sunt dispusi sa astepte cu motiunea pana la rectificarea bugetara, urmand ca apoi sa vada modul în care au fost realocate resursele bugetare. Guvernul a decis recent ca valoarea punctului de pensie sa fie majorata începând cu 1 noiembrie 2008, cu doua luni în avans fata de temenul stabilit initial. Premierul Calin Popescu Tariceanu a aratat ca punctul de pensie urmeaza sa fie majorat din luna noiembrie cu aproximativ 20%, de la 581,3 lei
la 697,5 lei.

luni, 13 aprilie 2009

Division de Onor, Spania

Propunere: Raul Ramon
Azi se joaca un meci cu o miza foarte mare in Division de onor (liga de fotbal sala) din Spania.
Eveniment: MRA Gvtarra Navarra - Playas de Castellón 2-5
Pont: 2
Cota 3.8 in Bwin
Argumente: Este o cota mare pentru ceea ce reprezinta acest meci.Mai sunt de jucat doar 6 meciuri iar lupta pentru un post la Play-Off este foarte mare

Germania Liga a 2 a

Germania Liga a 2 a
Bonusuri si PromotiiPropunere: marius
Eveniment: Hoffenheim-Augsburg 2-0
Pont: under 2,5
Cota: 1.9 in Gamebookers
Argumente: Acest meci din liga a doua a germaniei estte unul foarte important pentru gazde,cei de la 1899 Hoffenheim...